Quantcast
Channel: Astrele » Seria: Casele
Viewing all articles
Browse latest Browse all 4

Casele de Aer

$
0
0

casele de aer

De la Aristotel încoace se vorbește de om ca zoon politikon, ca animal social/animal al cetății. Realitatea e că trebuie să ne găsim mijloace de subzistență materială (case de pământ), dar și de rezistență spirituală, de tărie sufletească (case de apă), că trebuie să ne autonomizăm, să ne dezvoltăm o conștiință individuală (case de foc), dar să ne și dezvoltăm o conștiință mai largă, al unui bine general, de grup (case de aer).

Casele de aer (casa a III-a, casa a VII-a, casa a XI-a) vin să garanteze tocmai acest necesar context de viață comunitară, în care stabilim raporturi cu alții, devenim oameni de societate și ne însușim deprinderi ce țin de civilizație, avem contact vital cu oameni, suntem capabili de prietenie.

Nativii cu aceste case pronunțat accentuate în tema natală simt că trăiesc intens când interacționează, când sunt afară, în mijlocul mulțimii și-al unei agora – un loc public unde să-și vorbească curiozitățile, ideile, neliniștile și dilemele, cum grecii o făceau în Antichitate.

Casa a III-a

Iată casa a III-a, o casă de comunicare și interacţiune uzuală. Ea face referire la dialogul obișnuit, de la discuțiile inerente de zi (cu zi) la small-talk, de la curiozități utile până la trăncăneală, flecăreală, bârfe. Aici prelucrăm știrile, informațiile de detaliu și amănuntele cotidiene, deprindem o tehnică a comunicării (a exprimării în scris, a vorbirii ori ascultării), folosim resursele limbii.

Semne de foc/casa a III-a: invazivi și percutanți la vorbă, suferim dacă ni se strică expozeul, unul extravagant, redat cu emfază, precipitat, gălăgios; ne place să perorăm, ne simțim obligați să știm totul, să facem paradă de știință, să inițiem și să conducem de sus conversația;

Semne de pământ/casa a III-a: discurs controlat și structurat, reținut și riguros, ca de savant; ne înțelegem bine din puține cuvinte, concis, cu oroare de lăbărțare; taciturni, dușmani declarați ai stilului sforăitor și critici intransigenți ai vorbelor mari și goale, adesea o dăm în practica lui ce ne spunem când nu ne vorbim;

Semne de aer/casa a III-a: ne dezlegăm cu ușurință limbile, ne ținem departe de conversațiile insipide, anoste și lipsite de haz; avem abilități retorice și valorificăm foarte bine vorba; dezinvolți și dezinhibați, mari devoratori de informații și receptivi la zvonuri, uneori înșirăm fără limită la curiozități, indiscreții;

Semne de apă/casa a III-a: comunicăm subtil, empatic și intuitiv, greu traductibil în cuvinte, sustrăgându-ne rațiunii și logicii; după o lungă acumulare interioară emoțională, simțim să facem mărturisiri cu rol terapeutic; suntem timizi impulsivi, pornind spontan un schimb de replici derutant, somnambulic.

Casa a VII-a

În casa a VII-a încheiem parteneriate și alianțe, fie aici are loc confruntarea directă unu la unu. Facem casă bună cu altcineva, pactizăm și coabităm în doi, cântărim și contrariul a ceea ce suntem/manifestăm activ. Vedem că dreptatea nu stă pe un talger, ci-n balanță, că adevărul e invariabil la mijloc. Facem loc în viața noastră altcuiva, cu care să împărțim drumul a la longue. În caz extrem ajungem să existăm prin celălalt, să-i devenim accesoriu, pierzându-ne autonomia.

Semne de foc/casa a VII-a: căutăm un partener independent și dominator, un spirit voluntar și animat, temperament volubil, energic, de-o vitalitate incontrolabilă, mereu proaspăt și sigur pe el, pe care să-l admirăm/năpădim cu complimente și osanale, temenele și salamalecuri;

Semne de pământ/casa a VII-a: interesați de asocieri durabile, ferme și sigure, ce ne satisfac nevoia de securitate materială, ce sunt înscrise pe un traseu previzibil; dorim un partener profitabil financiar, oportunist ori bine situat social, greu de destabilizat, disciplinat și eficient;

Semne de aer/casa a VII-a: făcuți pentru viața de salon, vrem un tovarăș de vorbe și discuții cu miez, ce ne ține aprinsă curiozitatea și creează o anumită stare de spirit prin mobilitate intelectuală; interesant, inteligent și cultivat, apt de lupte de opinii, cineva care socializează intens, deși participă minim afectiv;

Semne de apă/casa a VII-a: suntem tentați a fuziona cu cel de lângă noi până ne confundăm cu el, până la inseparare; colaborăm cu partenerul dramatic și intens afectiv, dezvoltând devotamente și complicități părtinitoare, uneori însă și dependențe, posesivități, pretenții exagerate asupra lui ori ținând ranchiună.

Casa a XI-a

Casa a XI-a e o casă de solidaritate comunitară, în care ne unim cu cei de aceleași convingeri și ideologii, îmbrățișăm o cauză comună ori apărăm interesele unui grup cu un proiect unic de îndeplinit.

Ne adunăm cel mai adesea în găști de prieteni ori în cercuri, cluburi sau asociații, funcție de afinitățile mentale, de preferințe și gusturi, de preocupări, hobby-uri și pasiuni, dar și de idealuri, visând toți împreună același vis despre cum ar trebui să arate lumea.

Semne de foc/casa a XI-a: ne exprimăm prietenia la vedere, în mod știut de toată lumea, entuziast și nepotolit, prin gesturi nebunești, care ne fac sa ne simtim liberi, fericiți; avem protectori de notorietate, investim în interesele celorlalți dacă ele coincid cu ale noastre, dacă ne sunt rampă de lansare personală;

Semne de pământ/casa a XI-a: legăm greu camaraderii apropiate ori prietenii la cataramă, însă puținele tovărășii sunt sudate, încercate și paraverificate în timp; luptăm pentru țeluri pragmatice și empirice mai degrabă decât pentru idealuri sublime, dar utopice; uneori, cârdășii materiale, prietenii interesate financiar;

Semne de aer/casa a XI-a: ne animă ideea de umanitate, nu musai omul; avizi de cunoaștere, preferăm prieteniile intelectuale, camarazii cărora le putem vorbi deschis despre lucrurile ce ne preocupă mintea; față de prieteni suntem îndatoritori și plini de bunăvoință, însă sacrificăm mai greu o idee/un principiu/convingere de dragul unei ființe umane; jucăm abil jocul social;

Semne de apă/casa a XI-a: spirite generoase și altruiste, ne implicăm în demersuri de întrajutorare socială; legăturile cu prietenii merg în profunzime, până la dăruire totală de sine, uneori depersonalizare; camaraderiile se construiesc mai mult pe afinități afective decât intelectuale; suntem atrași de boema socială.

Casele de aer au în vedere deci traiul în comun, formarea noastră prin interacțiune, schimb ori percepție reciprocă cu ceilalți, prin feedback social. Aici stăm concentrați mai degrabă pe ceea ce ne apropie de alții decât pe ceea ce ne desparte de ei, semnalându-ni-se că nu se poate trăi respingând orice compromis, orice marjă de toleranță și maleabilitate, că există experiențe trăite ce nu folosesc la nimic dacă nu sunt împărtășite, puse la bătaie.

No man is an island spunea cu secole bune în urmă John Donne. Mai valabil ca niciodată azi, când e o prioritate zero să ne ținem la curent cu mersul lumii, când teama de singurătate ne aduce să comunicăm, să socializăm în delir.

Nicoleta Moraru


Viewing all articles
Browse latest Browse all 4

Latest Images

Trending Articles